Ca să fiu în consonanţă cu ce-a spus Emy mai devreme, ok, nu de aceea ci pentru că trebuie... Adică azi pur şi simplu a pus capac. Aţi simţit vreodată că... "de data asta chiar eu sunt de vină, o merit, mi-e şi ruşine să mă rog", adică Dumnezeu te ajută, dar trebuie să-ţi faci şi tu partea, nu? Şi totuşi atunci te loveşte din plin, e mare, e peste tot, Îl simţi... şi nu poţi decât să rămâi uimit şi să zici...Doamne, de ce eşti aşa de bun? Da... se numeşte Har.

Ştiu că ştim toţi că nu datorită meritelor noastre ne binecuvântează Dumnezeu, toată lumea ştie teoria, dar parcă totuşi ne place să ne gândim... hmmm, azi am citit atâta din Biblie, m-am rugat atâta, chiar am ajutat pe cutare şi cutare... checked, checked... Doamne, acuma poţi să mă binecuvântezi. O, cât de mult şi des de înşeală cel rău, ne presară această minciună în inimi. 

Nu, nu merităm nimic, niciodată nu vom putea ajunge să merităm Harul şi Dragostea lui Dumnezeu. Pot spune că mă simt învăluită de Harul Lui şi mă simt aşa de mică, dar sunt fericită pentru că El Îşi arată puterea în slăbiciunile mele şi mă întăreşte. Tot ce poţi face e să râzi, să râzi de momentele în care te-ai îngrijorat, cum să te îngrijorezi când ai un Dumnezeu aşa de mare şi Harul Lui e peste toooot...Îl poţi atinge, Îl poţi mirosi, Îl poţi auzi...

MULŢUMESC, ISUSE!